29.11.2009

Ion Caramitru a refuzat ca trupul neinsufletit al maestrului Gheorghe Dinica sa fie depus timp de trei zile in foaierul Teatrului National Bucuresti!

Ion Caramitru a refuzat ca trupul neinsufletit al maestrului Gheorghe Dinica sa fie depus timp de trei zile in foaierul Teatrului National Bucuresti!
La peste doua saptamani de la moartea marelui Gheorghe Dinica, presa il ataca dur pe Ion Caramitru, directorul Teatrului National din Bucuresti, care n-ar fi fost de acord ca trupul neinsufletit al maestrului  Dinica sa fie depus timp de trei zile la Teatrului National Bucuresti.
Motivul invocat de Ion Caramitru a facut ca bomba sa explodeze! A fost nevoit sa refuze familia maestrului deoarece exact atunci avea loc, la Teatrul National Bucuresti, premiera unei noi piese.
"Ion Caramitru i-a intors spatele lui Gheorghe Dinica", scrie azi presa cu litere de-o schioapa. Ion Caramitru, un actor, acum director, care a avut sansa si onoarea sa joace langa Dinica, adica langa titan! Potrivit articolului, Gheorghe Dinica a adus Teatrului National nu numai stralucirea talentului sau unic ci si bani. Multi.
O jumatate de milion de euro au fost incasarile pentru un singur spectacol cu Dinica cap de afis. Este vorba de "Take Ianke si Cadir". Si totusi, Caramitru a spus nu. De ce la marele final nu a avut titanul bilet de intrare la Teatru ? Mortii cu mortii, viii cu viii, este unul dintre titlurile amare de azi cu privire la atitudinea lui Ion Caramitru.  
De ce nu l-a primit Caramitru pe Gheorghe Dinica, sa se odihneasca in Teatrul National ultimele trei zile si trei nopti pe pamant, inainte de a sui la cer ? De ce nu i-a permis sa isi ia adio din locul in care a dat atat de mult?
Ziarul il citeaza pe insusi Caramitru: "Ganditi-va, ca spectatorii poate au cumparat bilete la o comedie, la o bufa, iar, cand ies din spectacol, ce vad? O tragedie!". Acelasi ziar spune ca spectacolul cu pricina era regizat chiar de Caramitru.Contactat telefonic, Ion Caramitru a raspuns intrebarilor legate de dezvaluirile din presa:
„Nu se poate expune in holul unui teatru care functioneaza timp de trei zile, cum voiau dansii. A fost aici in ziua inmormantarii. Pana atunci a stat in casa domnului, asa cum e firesc”, a spus Ion Caramitru.
Piesa din seara respectiva a fost cu totul si cu totul intamplator una regizata de el, cel putin asa sustine Ion Caramitru. Putea fi vorba despre orice alta piesa, ar fi reactionat la fel. Domnul Gheorghe Dinica a fost un actor minunat si s-ar fi rasucit in mormant daca as fi trimis acasa o mie de oameni, refuzandu-le posibilitatea de a vedea o piesa de teatru, ami spune Caramitru.
La doua saptamani de la moartea lui Gheorghe Dinica actorii raspund la intrebarile provocate de dezvaluirile aparute in presa. Cutremurator, articolul de azi a facut-o  sa vorbeasca pe Lavinia Pintea, vaduva marelui Adrian Pintea.
Alexandru Papadopol crede ca ar fi fost mult mai bine daca acel spectacol ar fi fost anulat. Carmen Tanase spune ca ea crede ca s-ar fi putut decreta zi de doliu in acea zi pentru toate teatrele din Bucuresti, cel putin. Actrita spune ca Ion Caramitru a declarat ar fi greu sa obtina un loc la cimitirul Bellu, ca nu ar mai fi nici-unul.
El le-a spus ca Gheorghe Dinica ar putea fi tinut la morga mai mult sau sa fie inmormantat joi. Culmea, la comemorare, Ion Caramitru a fost primul care a luat cuvantul si a spus cat regreta pierderea maestrului Gheorghe Dinica.
Nu e prima data cand apar probleme de acest fel. Asa a fost si cand a murit Adrian Pintea, iar sotia acestuia a reusit sa gaseasca loc de inmormntare la cimitirul Bellu prin Administratia Cimitirelor, fiind invitata sa aleaga un loc dintre cele disponibile prin UNITER. "Actorii nu trebuie sa fie iubiti de directorul teatrului, ci respectati", a mai spus Carmen Tanase.
Lavinia Tatomir Pintea a declarat acelasi lucru prin legatura telefonica. Ion Caramitru a refuzat ca trupul neinsufletit sa fie expus la Teatrul National, pe motiv ca acesta nu era angajat alteatrului. Totusi, Adrian Pintea jucase pe scena acestui teatru in piese importante.
Trupul lui Adrian Pintea a fost depus la Teatrul Bulandra, teatrul sau de suflet. Poate ca a fost mai bine asa, considera sotia sa.
Actorii nu sunt egali. Unii fac exceptie, sunt oameni atinsi de o aripa de inger. Pentru un actor asa cum a fost Gheorghe Dinica, cel mai bun dintre actori, spune Vladimir Gaitan, trebuia sa fie declarat doliu national, pentru ca el chiar merita asta.
Vladimir Gaitan spune ca Ion Caramitru nu iubeste actorii si nu le poarta de grija, asa cum promite. A fost si el director a doua teatre si stie cum trebuie sa se poarte in aceasta calitate.
Ion Caramitru spunea ca nu era normal ca oamenii sa vina la teatru si sa ocoleasca „un mort” pentru a ajunge la garderobe si sa intre la spectacol.
Spectacolul trebuia sa fie suspendat pur si simplu, spune Elvira Deatcu. Ea si-a exprimat admiratia pentru Lavinia Tatomir Pintea pentru ca a reusit sa treaca peste modul in care Ion Caramitru s-a purtat cu ea cand era ravasita de durere dupa moartea lui Adrian Pintea.
„A trebuit sa se intervina pe cu totul alte filiere ca sa-i fie dat un loc de veci lui Gheroghe Dinica la cimitirul Bellu, desi Ion Caramitru poate da astfel de locuri. E un om rau, care isi dispretuieste breasla. M-a urmarit si pe mine cu rautatea si cu ura lui. Doamne Fereste sa fii nevoit sa depinzi de el. Exista actori in varsta care depind de pensia acordata de UNITER si care se umilesc enorm pentru acele pensii de nimic”, spune Vladimir Gaitan.
Spectacolul putea fi reprogramat, iar oamenii nu s-ar fi suparat. Era vorba despre marele actor Gheorghe Dinica, nu despre „un mort”, asa cum s-a exprimat Ion Caramitru.
Elvira Deatcu e convinsa ca nici un spectator nu s-ar fi suparat si nu ar fi facut scandal daca spectacolul era suspendat. Nici macar nu ar fi cerut banii inapoi, ar fi venit din nou cand ar fi fost reprogramat.

27.11.2009

Comunicat de presă 27.11.2009

Comunicat de presă
Cu privire la articolul „El a vrut să vă mărească impozitele. Gâf Deac e singurul consilier general care a votat pentru majorarea taxelor locale.” apărut în ediţia on-line a ziarului Click în data de 26.11.2009


            În urma articolului din data de Joi 26 Noiembrie 2009 din publicaţia on-line CLICK : „El a vrut să vă mărească impozitele. Gâf Deac e singurul consilier general care a votat pentru majorarea taxelor locale.” mă văd obligat să fac anumite precizări, care ţin de bunul simţ si respectul faţă de lege.
             În şedinţa CGMB din data de 26.11.2009 a fost promovat de executiv (Primăria Capitalei) un proiect de Hotărâre de Consiliu General privind stabilirea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale în municipiul Bucureşti, pentru anul 2010.
         Am fost SINGURUL care a RESPECTAT LEGEA, respectiv am votat intrarea în aplicabilitate (conform obligaţiei legale) a Hotărârii Guvernului Nr. 956 din 19.08.2009, Hotărâre privind nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele şi taxele locale şi alte taxe asimilate acestora, precum şi amenzile aplicabile începând cu anul fiscal 2010.
            Textul de lege care ne OBLIGA să votăm, ceea ce eu am făcut, este chiar Articolul 3 din Hotărârea de Guvern:
„Autorităţile deliberative ale administraţiei publice locale vor pune de acord hotărârile privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul 2010, adoptate pana la data publicării prezentei hotărâri in Monitorul Oficial al României, Partea I, in termen de 45 de zile, cu prevederile Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, si cu cele ale prezentei hotărâri.”
           Aspectele pe care Hotărârea de Guvern le lasă la dispoziţia autorităţilor locale pentru a fi reglementate sunt impozitele pentru proprietarii de bărci şi taxele pentru autorizaţiile de urbanism şi construcţii (acestea au fost reglementate şi propuse de PMB după consultări cu toate primăriile de sector). Restul cifrelor sunt reglementate de GUVERNUL ROMÂNIEI, fără posibilitatea de a interveni ca autoritate locală.
Ce au uitat domnii de la CLICK este să relateze şi că AM PROPUS UN AMENDAMENT (care a fost votat în unanimitate) PENTRU MĂRIREA BONIFICAŢIEI pentru plata în avans (până în luna martie) a taxelor, la MAXIMUL ADMIS DE LEGE 10%.
           Ceea ce nu înţeleg este următorul aspect: CUM A PUTUT SĂ PROPUNĂ O BONIFICAŢIE MAI MICĂ ADMINISTRAŢIA LOCALĂ DIN BUCUREŞTI, dacă reprezentanţii acesteia ştiu că oamenii trăiesc greu şi că nu au bani de taxe mărite ŞI DE CE A TREBUIT SĂ FAC EU AMENDAMENTUL? Mai mult, Domnul Viceprimar Victor Iovici, împuternicit de Primarul General cu atribuţii în acest sens, a SEMNAT propunerea de hotărâre, a introdus-o pe ordinea de zi, dar paradoxal NU A VOTAT-O !!! Şi atunci pun şi eu o întrebare firească: de ce aţi insistat Domnule Primar, este adevărat primar de conjunctură, şi stimată PRIMĂRIE A CAPITALEI să introduceţi pe ordinea de zi proiectul? Daţi în judecată Guvernul şi contestaţi taxele mari!
            Astfel, conclusiv, repet că ERA OBLIGATORIU SĂ SE VOTEZE ACEASTĂ HOTĂRÂRE şi că se va adopta, probabil în următoarea şedinţă a Consiliului General (evident după 6 decembrie).
           Campania electorală nu înseamnă pentru mine să NU RESPECT LEGEA! Nu îmi permit nici să mă opun legii şi nici să mă abţin!
           Evident că nu sunt de acord cu taxe mărite, dar, în condiţiile în care nu ţine de funcţia mea să le stabilesc şi am doar obligaţia de a aplica o lege, nu mă pot opune!
          Sunt de acord cu "judecata" publică atât timp cât se cunosc toate elementele, aşa cum sunt ele, indiferent de atitudinea celorlalţi consilieri generali.
           AM RESPECTAT ŞI VOI RESPECTA ÎNTOTDEAUNA LEGEA, indiferent de PRESIUNI DIN PARTEA ORICUI (presiuni politice, publice sau din partea presei). Asta pentru ca am 29 de ani şi aşa am fost educat de părinţii mei!

Cu stimă,

Ioan I. Gâf-Deac - Consilier General