O carte in fiecare duminica (2)

Confesiunile unui om de publicitate -  DAVID MACKENZIE OGILVY, Editura HUMANIATS, 2009

O carte recomandata mie de o prietena foarte buna, de specialitate. 

Din ce am inceput sa frunzaresc, nu avem de-a face cu o simpla carte despre publicitate, ci avem povesti ale vietii publicitatii insasi, dar in esenta povesti de viata.

Cred ca este o lectura potrivita nu numai specialistilor in marketing ci tuturor care vor sa inteleaga mai multe despre imaginea proprie sau a actiunilor intreprinse, despre cum trebuie sa faci, desigur din perspectiva lui Ogilvy, ca sa-ti mearga bine.  

„Am scris cartea în timpul vacanţei mele de vară din 1962 şi i-am cedat drepturile de autor fiului meu în ziua când a împlinit 21 de ani. Credeam că o să se vândă 4000 de exemplare. Spre mirarea mea, a fost un bestseller de durată şi mai apoi a fost tradusă în paisprezece limbi. Până acum s-au vândut cam un milion de exemplare.
De ce am scris-o? Mai întâi, ca să atrag noi clienţi pentru agenţia mea de publicitate. În al doilea rând, pentru a ne creşte cotaţiile la bursă. În al treilea rând, ca să devin mai cunoscut în lumea afacerilor. Cartea şi-a atins toate cele trei obiective... Am primit scrisori din partea unor necunoscuţi îmi mulţumeau pentru creşterile majore ale vânzărilor în urma aplicării ideilor din această carte. M-am întâlnit cu multe personalităţi din lumea marketingului care spuneau că îşi datorează cariera faptului de a fi citit cândva Confesiunile.
Dacă vi se pare că aţi simţit un uşor iz de îngâmfare în carte, trebuie să ştiţi că îngâmfarea mea este selectivă. Sunt incompetent în orice alt domeniu cu excepţia publicităţii. Nu sunt în stare să fac un bilanţ, să lucrez la computer, să schiez, să joc golf, să pictez sau să navighez. Dar, când vine vorba de publicitate, Advertising Age spune că sunt «regele creativităţii în publicitate». Atunci când Fortune a publicat un articol despre mine intitulat «Este David Ogilvy un geniu?», i-am cerut avocatului meu să-i dea în judecată pentru semnul întrebării din titlu.“ (David OGILVY)

David Ogilvy, maestrul de necontestat al publicităţii americane moderne, a fost, de fapt, britanic get-beget: un scoţian de viţă veche, şcolit la Oxford. Întreaga viaţă i-a fost călăuzită de spiritul de aventură şi de încăpăţânarea proverbială moştenită de la strămoşii săi. A abandonat studiile de istorie, atras de mirajul Parisului, apoi a bătut drumurile de ţară din Scoţia cărând o servietă de comis-voiajor, a trecut Oceanul pentru a lucra în cercetare cu legendarul George Gallup, a participat la elaborarea strategiilor de război psihologic în cadrul serviciilor secrete britanice. Nimic nu prevestea însă că, la vârsta de 38 de ani, aventurierul Ogilvy avea să se transforme într-un copywriter de geniu.
Agenţia de publicitate pe care a înfiinţat-o în 1949 cu numai 6000 de dolari este acum una dintre cele mai mari reţele de comunicare din lume, cu peste 450 de filiale în 120 de ţări. În portofoliul ei se află corporaţii precum American Express, BAT, BP, Cisco, Coca-Cola, Ford, Gillette, IBM, Johnson & Johnson, Kodak, Kraft, Lenovo, Motorola, Nestlé, Unilever sau Yahoo.

O carte in fiecare duminica (1)

Albert Camus - MITUL LUI SISIF

"Se poate face aceeaşi observaţie cu privire la o noţiune atît de diferită ca aceea a ideii neantului. Ea nu adaugă şi nici nu suprimă nimic din real. În experienţa psihologică a neantului, propriul nostru neant îşi capătă cu adevărat sensul cînd consideră ceea ce se va întîmpla peste două mii de ani. Sub unul din aspectele sale, neantul este făcut tocmai din suma de vieţi viitoare care nu vor fi ale noastre."

Albert Camus (n. 7 noiembrie 1913, Mondovi, Algeria - d. 4 ianuarie 1960, Villeblevin, departamentul Yonne, Franţa) a fost un romancier, dramaturg şi filozof francez, reprezentant al existenţialismului.

Personalitate complexă a culturii franceze, Albert Camus se afirmă ca scriitor paralel şi tangenţial cu formarea unui nou curent ideologic, existenţialismul, al cărui fundament teoretic îl oferă prin intermediul în principal a două eseuri filozofice (Mitul lui Sisif – 1942 şi Omul revoltat - 1951), deşi toată viaţa a negat această contribuţie.
Opera lui cuprinde romane, povestiri, piese de teatru şi eseuri, ilustrând în ansamblu raportul dintre solitar şi solidar în umanitate sau – cum nota biograful său, Roger Grenier – "soarele şi umbra unui suflet mediteranean".
Volumele sale de povestiri Reversul şi Faţa, Exilul şi împărăţia conţin în formă artistică episoade ale copilăriei algeriene şi chiar momente ulterioare, fără să anticipeze tematica romanelor.
Moartea fericită este varianta iniţială a romanului Străinul (1942), căruia i-au urmat alte doua romane: Ciuma (1946) şi Căderea (1956), care propuneau două atitudini existenţiale numite explicit şi în eseuri: constatarea absurdului existenţei, care dizolvă voinţa, şi lupta, care anulează temporar lipsa de sens a vieţii.
Piesele de teatru Caligula (1938), Neînţelegerea (1944), Starea de asediu (1948) şi Cei drepţi (1949) formează dramturgia camusiană care reia în formă dramatizată idei din romanele şi eseurile sale.
Spre exemplu, cea de-a doua piesă prezintă o situaţie de un tragic absurd: o hangiţă şi mama sa ucid într-o seară un client necunoscut, descoperind că acesta le era frate, respectiv fiu, iar de această "neînţelegere" ia notă străinul – Meursault – în închisoare, citind un articol de ziar, lipit de peretele celulei sale.
„Ciclul absurdului” este termenul folosit de Albert Camus pentru a face referire la o parte din opera sa: Străinul (roman), Caligula (piesă de teatru), Mitul lui Sisif (eseu), Neînţelegerea (piesă de teatru).