21.04.2011

Demisii în bloc la PRM Bucureşti. Vadim Tudor face jocurile PDL, spun fugarii

21 apr 2011, NewsIn

Mai mulţi lideri PRM de la nivelul organizaţiilor din Bucureşti au anunţat prin intermediul unui comunicat de presă remis NewsIn că au demisionat din partid după ce preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a dovedit că este o persoană "duplicitară", preocupată de propriile interese.

Vadim Tudor riscă să rămână singur în Bucureşti
Astfel, au demisionat din partid prim-vicepreşedintele PRM Sector 1, Bogdan Nicolae, preşedintele PRM sector 3, Ionela Marinescu, preşedintele PRM sector 4, Daniela Pătraşcu, preşedintele PRM sector 5, Constantin Codreanu, vicepreşedintele cu probleme organizatorice al PRM Bucureşti, Mihai Pancoş, vicepreşedintele PRM Bucureşti pentru comunicare, Vasile Lăcătuşu, precum şi secretarul executiv al PRM Bucureşti, Gheorghe Nicolae, informează NewsIn.

De asemenea, în comunicat se mai precizează că preşedintele PRM sector 6, Luminiţa Adam, a părăsit formaţiunea pentru a se alătura PSD.

Semnatarii documentului precizează că "în şedinţa Biroului Executiv Municipal s-a hotărât ca toţi preşedinţii organizaţiilor de sector, membrii Biroului Executiv Muncipal, împreună cu o parte a membrilor activi ai PRM Bucureşti să demisioneze în bloc din partid".

Demisionarii îl acuză pe preşedintele partidului, Corneliu Vadim Tudor, că "în ciuda imaginii de om corect cu care doreşte să păcălească alegătorii, Vadim Tudor este de fapt o persoană duplicitară, cu un comportament deviant, preocupat doar de propriile interese". Mai mult, liderii PRM susţin declaraţiile făcute recent de Codrin Ştefănescu, şi menţionează că Vadim Tudor împreună cu reprezentanţii în CGMB au susţinut şi promovat proiectele PDL, între care modificările de PUZ-uri, bugetul, varianta pentru referendumului privind Legea Capitalei.

Şi Codrin Ştefănescu a demisionat din PRM. El a spus miercuri că plecarea sa din partid are legătură cu faptul că formaţiunea condusă de C.V. Tudor face un joc dublu, adică deşi critică PDL, susţine de fapt la nivelul CGMB interesele democrat-liberalilor şi acuză că această "aservire" are legătură cu unele procese în derulare.

13.04.2011

Sedinta CGMB 13.04.2011 - Update 2

S-a inceput citirea amendamentului PD-L, PNG, PRM pe buget.

Sedinta CGMB 13.04.2011 - Update 1

S-a votat ordinea de zi, a fost executata o mostra de tiganie (de rigoare).
Dl. Doru Giugula sustine in plen amendamentul Primarului General Sorin Oprescu.

Sedinta CGMB 13.04.2011

Sedinta Consiliului General al Municipiului Bucuresti 

Ordine de zi
1. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului propriu al Municipiului Bucureşti pe anul 2011 şi abrogarea Hotărârii C.G.M.B. nr. 41/2011
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea desfăşurării referendumului local cu privire la modificarea organizării administrativ-teritoriale şi a funcţionării autorităţilor administraţiei publice locale din municipiul Bucureşti

Live VIDEO pe http://www.pmb.ro/pmb/video/videodirect.php

21.03.2011

Live la Bucuresti FM - Radiografia orasului la inceput de an



Live la Bucuresti FM - LUNI, 21.03.2011 ora 14.00 


TEMA EMISIUNII: Radiografia orasului la inceput de an

INTERVIU RADIO BUCURESTI - Luni ora 14.00, LIVE pe 98,3FM si pe site-ul
http://www.bucurestifm.ro/

11.03.2011

NEWSIN: Chinezii ar putea investi până la 800 mil. de euro în şoseaua suspendată a lui Oprescu

Consorţiul chinez Shanghai Group este interesat să investească în inelul median al Capitalei, banii astfel cheltuiţi - 700-800 milioane euro - urmând să poată fi recuperaţi din operarea şoselei suspendate pe un număr de ani, a afirmat, miercuri, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.
"Prima sapă ar putea să fie dată la sfârşitul acestui an, iar primii 16 kilometri să fie construiţi în circa un an şi jumătate", a mai spus edilul-şef.
Potrivit lui Oprescu, inelul median, în lungime totală de circa 52 de kilometri, se va numi drum expres, pentru că legea nu dă voie să fie construite autostrăzi în oraş, şi va avea porţi suspendate şi unele subterane, acolo unde există monumente peste care nu se poate construi.
Primarul general al Capitalei a mai spus că Shanghai Group este interesat şi de portul 1 Decembrie de pe viitorul canal Bucureşti-Dunăre.
Conform lui Oprescu, mai multe companii din China ar putea investi, pe termen lung 7-8 miliarde euro în infrastructura Capitalei, respectiv inelul median, străpungeri şi lărgiri.


 Tot ce pot spune este: SA DEA DUMNEZEU! Aceste investitii ar insemna foarte mult pentru oras. Am intra practic in galeria capitalelor europene serioase.


06.03.2011

Festivalul "Zilele Basarabiei"

In data de 27 martie 2011, sarbatorim cu totii 93 de ani de la Unirea Basarabiei cu Romania. Cu acest prilej, Organizatia Studentilor Basarabeni din Bucuresti organizeaza ca in fiecare an Festivalul "Zilele Basarabiei".
  Anul acesta, Festivalul se afla la cea de-a IV-a editie, cu un amplu program cultural artistic de exceptie, care se va desfasura timp de trei zile, intre 25-27 martie.

Festivalul „Zilele Basarabiei” la Bucureşti, ediţia a IV-a.
Între 25-27 martie

Vineri:
10.00 Deschiderea oficială. Conferinţă. Biblioteca Centrală Universitară.
14.00 Expoziţie de afişe „Utopia podului de flori”. Autor: Corina Roşca
15.00 Proiecție, prezentarea filmului basarabean. CCSB
20:00 Seara Românească. Concert de muzică populară. Restaurant Vatra Neamului
Sâmbătă:
11.00 Expoziţie de Fotografie,”Libertatea în imagini”. ICR
14.00 Dezbatere: Unitatea românilor de pretutindeni. Universitatea Bucureşti
17.00 Spectacol de Teatru. ArCub
20.00 Concert artistic Snails, Alexandrina Hristov, Paralela 47, Gîndul Mîţei. Club JukeBox
Duminică:
10.30 Depunere de flori la mormintele artizanilor Unirii, Cernica. Slujbă de pomenire
16.30 Depunere de lumânări la „Hanul lui Manuc”
20.00 Concert, lansare album Alternosfera – „Virgula”; Invitaţi Dubass, DJ Rufus. Club Juke Box.

Să sărbătorim împreună 93 de ani de la Marele Vis!