27.05.2010

H O T Ă R Â R E Privind creşterea transparenţei cheltuirii banilor publici la nivelul Primăriei Municipiului Bucureşti, a instituţiilor publice de interes local şi al regiilor autonome de interes local ale Municipiului Bucureşti

Expunere de motive

Contextul actual economic impune o responsabilizare a cheltuirii banilor publici. În acest sens, în baza legislaţiei existente, respectiv a Constituţiei României, Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, Legea 544/2001 privind accesul liber la informațiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală cu modificările şi completările ulterioare, se propune o creştere a transparenţei cheltuirii banilor publici pentru Primăria Municipiului Bucureşti, a instituţiilor publice de interes local înfiinţate de Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi a celor două regii autonome de interes local (RATB şi RADET).
Astfel, concret, prin prezenta hotărâre se impun două principii de acţiune pentru instituţiile menţionate anterior. Primul principiu este acela că nu se vor include în contractele cu terţi (persoane fizice sau juridice) a unor clauze de confidenţialitate indiferent de tipul de contract, obiect, valoare, sau mod de atribuire. Un al doilea principiu de acţiune este publicarea pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Bucureşti (www.pmb.ro) într-o nouă secţiune denumită „Cheltuieli Publice” date despre toate contractele încheiate de instituţiile menţionate, respectiv numărul contractului, data încheierii, părţile contractului, obiectul şi valoarea.
În realizarea proiectului de hotărâre s-a ţinut seama de prevederile legale privind excepţiile date de Legea 544/2001 privind accesul liber la informațiile de interes public, respectiv prevederile Art. 12, alin. (1) şi alin. (2.).
În acest context  ţinând seama de cele de mai sus, rezultă că sunt îndeplinite prevederile legale pentru a se propune spre dezbaterea Consiliului General al Municipiului Bucureşti proiectul de hotărâre  alăturat Privind creşterea transparenţei cheltuirii banilor publici la nivelul Primăriei Municipiului Bucureşti, a instituţiilor publice de interes local şi al regiilor autonome de interes local ale Municipiului Bucureşti


Consilier General
Ioan I. Gâf-Deac



CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI

H O T Ă R Â R E
Privind creşterea transparenţei cheltuirii banilor publici la nivelul Primăriei Municipiului Bucureşti, a instituţiilor publice de interes local şi al regiilor autonome de interes local ale Municipiului Bucureşti


Având în vedere expunerea de motive a consilierilor generali;
Văzând raportul Comisiei Economice, Buget, Finanţe şi al Comisiei Juridice şi de Disciplină din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti;
În temeiul prevederilor art. 31 din Constituţia României republicată, Art. 20, lit. d), lit. e), lit. h) şi lit. j) din Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, Art. 12, alin. (1) şi alin. (2) din Legea 544/2001 privind accesul liber la informațiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, Art. 10, Art. 36 alin. (2) lit. b), şi lit. d), alin. (6) şi art. 45 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;


CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI
HOTĂRĂŞTE:


Art.1 Pentru creşterea transparenţei activităţii Primăriei Municipiului Bucureşti, a tuturor instituţiilor publice de interes local, conform Anexei 1, precum şi Regiei Autonome de Transport Bucureşti şi a Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti, de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri se interzicere includerea în contractele încheiate de instituţiile mai sus menţionate cu terţi (persoane fizice sau juridice), a unor clauze de confidenţialitate indiferent de tipul de contract, obiect, valoare, sau mod de atribuire.

Art.2 Încălcarea Art.1 va fi sancţionată prin măsuri administrativ-disciplinare asupra conducătorului instituţiei în cauză de către Primarul General, care va informa Consiliul General al Municipiului Bucureşti cu privire la sancţiunile aplicate.

Art.3 În pagina de internet a Primăriei Municipiului Bucureşti (www.pmb.ro), se va crea secţiunea distinctă „Cheltuieli publice” care va include câte o subsecţiune separată pentru fiecare instituţie din Anexa 1, precum şi o subsecţiune „Primăria Municipiului Bucureşti”, o subsecţiune „R.A.T.B.” şi o subsecţiune „R.A.D.E.T.”

Art.4 În vederea creşterii transparenţei cheltuirii banilor publici Primăria Municipiului Bucureşti  instituţiile publice de interes local menţionate în Anexa 1, precum şi Regia Autonomă de Transport Bucureşti şi Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti vor furniza şi vor publica în pagina de internet a Primăriei Municipiului Bucureşti (www.pmb.ro), în secţiunea  „Cheltuieli publice”, în subsecţiunea fiecărei instituţii, datele conform Anexei 2, pentru toate contractele încheiate cu terţi (persoane fizice sau juridice), indiferent de tipul de contract, obiect, valoare, sau mod de atribuire.

Art. 5 Publicarea datelor prevăzute la Art.4 se va realiza tehnic prin Centrul de Calcul, instituţie publică de interes local în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Art.6 Neîndeplinirea în termen de 10 zile de la semnarea unui contract cu un terţ (persoană fizică sau juridică) a obligaţiilor prevăzute la Art.4 conduce la sancţionarea administrativ-disciplinară a conducătorului instituţiei in cauză, precum şi amendarea acestuia în cuantumul general stabilit de legislaţia în vigoare pentru neîndeplinirea obligaţiei de a face, de către Primarul General, care va informa Consiliul General al Municipiului Bucureşti cu privire la sancţiunile aplicate.

Art. 7 Sunt exceptate de la prevederile prezentei hotărâri contractele care se încadrează în categoria informaţiilor la care se face referire în Art. 12, alin. (1), lit. a), lit. b), lit. c) şi lit. d), din Legea Nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public cu modificările şi completările ulterioare.

Art.8 Orice instituţie sau regie care va fi înfiinţată, sau din cele prevăzute în Anexa 1, care se reorganizează sau îşi modifică denumirea se vor supune normelor prezentei hotărâri, fără a fi necesară modificarea şi/sau completarea Anexei 1, până la îndeplinirea termenului prevăzut de Art.9.

Art.9  Anexa 1 se va modifica şi/sau completa, după caz, anual, în prima şedinţă ordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Art.10 Anexa 1 şi Anexa 2 sunt parte integrantă a prezentei hotărâri.

Art.11 Direcţiile de specialitate al Primăriei Municipiului Bucureşti, Primarul General, Centrul de Calcul, R.A.T.B., R.A.D.E.T. precum şi toate instituţiile din Anexa 1 vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.  

Aceasta hotărâre a fost adoptată în şedinţa ordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti din data de __________



Anexa 1 la HCGMB Nr……..

Lista instituţiilor publice de interes local cărora le sunt opozabile prevederile prezentei hotărâri

1.    Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti
2.    Administraţia Străzilor
3.    Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane         
4.    Administraţia Grădina Zoologică 
5.    Administraţia Fondului Imobiliar  
6.    Administraţia pentru Supravegherea Câinilor fără stăpân Bucureşti
7.    Centrul de pentru Protecţia Plantelor     
8.    Centrul de Planificare Urbană şi Metropolitană           
9.    Centrul de Calcul    
10. Direcţia Generală de Asistenţă Socială 
11. Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor   Director
12. Monitorul Oficial al Municipiului Bucureşti
13. Autoritatea Municipală de Reglementare a Serviciilor Publice
14. Poliţia Comunitară
15. Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (şi pentru toate spitalele din administrare)
16. Clubul Sportiv Municipal Bucureşti
17. Teatrul Municipal L.S.Bulandra   
18. Teatrul Odeon
19. Teatrul C.I. Nottara
20. Teatrul Mic
21. Teatrul de Comedie
22. Teatrul Evreiesc de Stat
23. Teatrul Masca          
24. Teatrul Tineretului Metropolis
25. Teatrul de Animație Ţăndărică
26. Teatrul Ion Creangă           
27. Teatrul Excelsior
28. Teatrul de Revistă Constantin Tănase
29. Circ & Variete Globus Bucureşti  
30. Şcoala de Arte Circ & Variete Globus Bucureşti          
31. Opera Comică pentru Copii          
32. Muzeul Municipiului Bucureşti
33. Muzeul Naţional al Literaturii Române
34. Şcoala de Artă         
35. Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic
36. Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului Bucureşti-ARCUB   
37. Centrul de cultură Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului din Mogoşoaia   
38. Centrul de Proiecte şi Programe Educaţionale şi Sportive pentru Copii şi Tineret Bucureşti 
39. Biblioteca Metropolitană Bucureşti
40. Centrul de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare
41. Universitatea Populară Ioan I. Dalles     
42. Casa de Cultură Friederich Schiller

Un comentariu:

Louis spunea...

excelent. le-ati dat multora peste bot cu proiectul asta. un punct de plecare pentru cercetari facute de presa. inca am impresia ca primariile din toata tara fac achizitii si lucrari in virtutea inertiei, nebagand seama in ce rahat economic si bugetar suntem. transparentizarea va mai incetini furaciunile.